Dezvăluirea veniturilor lui Tolontan ar fi provocat un scandal uriaş în Antena 3. Badea: „Chestia asta mi-a înghiţit sângele”

Dezvăluirea veniturilor lui Tolontan ar fi provocat un scandal uriaş în Antena 3. Badea: „Chestia asta mi-a înghiţit sângele”

Documentele publicate joi de jurnalistul Stelian Negrea, privind veniturile obținute de Cătălin Tolontan în perioada în care a ocupat funcția de redactor șef al Gazetei Sporturilor (2005-2010), ar fi stârnit o serie de revolte în rândul vedetelor şi angajaţilor Antenei 3, notează comisarul.ro.

Dana Grecu, Radu Tudor şi Mircea Badea s-ar fi numărat printre vedetele cele mai deranjate de diferenţele uriaşe de venituri, comparativ cu cele realizate de Tolontan.

Conform sursei citate, Mircea Badea l-ar fi ameninţat, chiar, pe Mihai Gâdea că nu mai intră pe post joi seară.

,,Băi Mihai, le-am înghiţit pe toate, dar chestia asta mi-a înghiţit sângele, mă înţelegi. Bă, nu pot, îmi vine să mă duc să mă pup cu Băsescu, să-i spun că-l iubesc. Asta ar fi puţin, parfum faţă de ce simt eu acum”, i-ar fi spus Badea lui Gâdea, într-o convorbire telefonică.

„Bă, mă înţelegi, am senzaţii de vomă, bă…’, ar mai fi spus Mircea Badea.

Antena Stars, în prag de faliment

Aceeaşi sursă vorbeşte şi despre problemele financiare grave cu care s-ar confrunta un alt post din trustul Intact, cel lansat de Mihai Gâdea sub denumirea Antena 2 şi redenumit Antena Stars.

Conform unui presupus angajat al instituţiei, Camelia Voiculescu ar fi anunţat deja conducerea că, în lipsa unor rezultate concrete, va închide postul.

„Termenul în care trebuie să vină rezultate bune şi, implicit, profitul, este de un an. Acest termen expiră, teoretic, în decembrie anul acesta. În cazul în care cheltuielile vor fi mai mari decât încasările, Camelia Voiculescu a anunţat echipa de conducere menţionată mai sus că va închide Antena Stars sau o va transforma în altceva. În ce, nu se ştie, având în vedere apariţia postului ZU tv, dar si încarcerarea lui Voiculescu”, susţine sursa precizată.

„Demarat în pripă, fără o organizare bine pusa la punct, cu emisiuni sau ştiri făcute după ureche şi cu oameni platiti prost, proiectul Antena Stars nu a funcţionat niciodată cum şi-ar fi dorit cei care l-au iniţiat. Mai mult, la nivel de business, Antena Stars este deja o gaură neagră în bugetul şi în portofoliul de afaceri media, patronate de familia Voiculescu”, mai arată sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`