Traian Băsescu: Aprobarea avioanelor de luptă ale NATO pe teritoriul României, cauzată de preocupările privind Federația Rusă

Traian Băsescu: Aprobarea avioanelor de luptă ale NATO pe teritoriul României, cauzată de preocupările privind Federația Rusă

Președintele Traian Băsescu, aflat vineri la Newport, la summitul NATO, a explicat că decizia de a aproba operațiunile unor avioane de luptă ale NATO în România este strâns legată de îngrijorările cauzate de Rusia.

Șeful statului român a declarat pentru BBC Four că decizia luată în CSAT ” „este parte a ideii noastre conform căreia flancul estic al NATO trebuie consolidat din punct de vedere militar pentru că țările noastre se află sub această presiune a Federației Ruse”.

„Pe de-o parte, (este vorba de) solidaritate, iar pe de altă parte (este vorba) de a-l descuraja pe domnul (Vladimir) Putin (președintele Federației Ruse) să privească spre țări precum statele baltice, România, Polonia, Bulgaria”, a explicat președintele Băsescu.

Acesta a insistat că niciun lider internațional nu dorește să se ajungă la un nou război rece, transmite Agerpres.

„Este clar că, din cauza abordării ruse cu privire nu doar la Ucraina, pentru că să nu uităm că în jurul Mării Negre avem un număr mare de conflicte înghețate, (iar) toate aceste conflicte au un singur „buton”, altfel spus sunt controlate de la Moscova. Din acest motiv pentru noi este extrem de important să-i transmitem președintelui Putin un semnal clar că țările NATO nu acceptă niciun pas înainte după evenimentele din Ucraina și totodată țările NATO i-au cerut domnului Putin să respecte normele internaționale, integritatea teritorială a Ucrainei”, a mai spus președintele României.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`