Israelul a adăugat Statul Islamic şi Brigăzile lui Abdullah Azzam, pe lista ”organizaţiilor ilegale”

Israelul a adăugat Statul Islamic şi Brigăzile lui Abdullah Azzam, pe lista ”organizaţiilor ilegale”
Foto: timesofisrael.com

Israelul a adăugat două grupări islamiste, Statul Islamic şi Brigăzile lui Abdullah Azzam, pe lista organizaţiilor pe care le consideră „ilegale”, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut de Ministerul israelian al Apărării, iar decizia permite luarea de măsuri judiciare faţă de aceste organizaţii, dar şi faţă de cei care le susţin sau le finanţează.

„Această măsură permite luarea de măsuri judiciare atât contra acestor organizaţii, cât şi celor care le susţin şi finanţează”, a anunţat Ministerului Apărării, într-un comunicat, precizând că această decizie a fost luată în baza unor „recomandări ale serviciilor de securitate”.

Jihadiştii Statului Islamic au proclamat la sfârşitul lunii iunie un califat în regiunile cucerite în ultimele luni în Irak şi Siria, acolo unde generează teroare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`