Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost audiată în calitate de martor, joi seară, la sediul DNA în legătură cu dosarul corupției din Portul Constanța, în care sunt cercetaţi senatorul PDL Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu.
Avocatul ministrului, Ion Panaitescu a declarat la ieșirea din DNA că mărturia a fost „de o importanţă covârşitoare pentru economia cauzei”. Potrivit avocatului Boagiu a fost audiată în calitate de martor.
„S-a vorbit despre valurile Dunării, despre Marea Neagră. A fost chemată pentru a se vorbi despre valurile Dunării, despre valurile Mării Negre”, a spus Panaitescu.
Avocatul a afirmat că audierea ministrului a fost un spectacul regizat de procurorii anticorupție.
Potrivit Mediafax, surse judiciare au declarat că Anca Boagiu a dat o declaraţie în faţa procurorului Gheorghe Bocşan, care instrumentează dosarul Vămii Constanţa.
Ministrul Anca Boagiu ar fi fost întrebată dacă îi cunoaşte personal pe mai mulţi inculpaţi din dosar, printre care Mircea Banias, Laurenţiu Mironescu sau Aurelian Pilcă. Boagiu a confirmat că îi cunoaşte pe Mircea Banias şi pe Laurenţiu Mironescu, ca urmare a relaţiilor de partid.
Fostul ministru de la transporturi, care apare într-o interceptare SRI conversând cu Banias, explicase în mai la postul B1 TV că discuția cu acesta nu avea nici o legătură cu speța de contrabandă și evaziune din Portul Constanța. Boagiu a precizat că discuția discuția nu era publică și că era legată de un sechestru pus pe bunurile Companiei Naționale de Feribot.
“M-am săturat de mizeriile omului tău din port. El, șeful ANAF Constanța și cel cu feribotul sunt toți înțeleși…cretinii dracului!”, spunea Boagiu, în înregistrarea menționată.
Numele Ancăi Boagiu apare în motivarea deciziei instanţei supreme de arestare preventivă a celor 28 de persoane. Astfel, potrivit motivării, Mircea Banias i-ar fi promis lui Eugen Bogatu, în noiembrie 2010, că va interveni, la cererea acestuia, la ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, „într-o problemă”, iar o lună mai târziu ar fi intervenit „pe lângă un ministru”, pentru păstrarea în funcţie a fostului director al DSV Constanţa.