Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarant, miercuri, că proiectul de lege privind reducerea CAS va fi pus pe ordinea de zi a Camerei pe 1 septembrie, el arătând că va cere ca aceasta să fie dezbătută şi votată până pe 3 septembrie, relatează Mediafax.
„La 1 septembrie proiectul CAS va fi pus pe ordinea de zi. Voi cere ca până miercuri să fie dezbătut şi votat de plenul Camerei Deputaţilor”, a spus Zgonea.
Președintele Camerei Deputaților a susţinut că nu a convocat Camera în sesiune extraordinară din raţiuni de calendar.
„Dacă eu primeam astăzi proiectul de lege şi convocam Biroul Permanent trebuia să dau cel puţin 24 de ore pentru amendamente Opoziţiei. (…) Comisia de fond începea dezbaterea mâine. Ea putea să ţină o zi, putea să ţină două zile. Eu nu am această putere. Eu pot să distribui împreună cu Biroul Permanent comisiei şi să-i dau un termen de 24 de ore sau de 48 de ore. Asta înseamnă să convoc joi Parlamentul, adică mâine. Dacă mâine nu aveam cvorum amânam pentru vineri, dacă vineri nu aveam cvorum chemăm luni”, a spus Zgonea.
El a precizat că au contat şi raţiunile de ordin economic, arătândcă nu-şi poate permite ca transportul parlamentarilorsă fie plătit din bani publici şi ulterior să se constate că nu există cvorum de şedinţă.
Luni, senatorii au adoptat în sesiune extraordinară, proiectul de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator în varianta trimisă la promulgare, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu.
Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” și două abțineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă.