Rusia respinge speculaţiile că ar fi purtat negocieri secrete cu SUA pe tema Ucrainei

Rusia respinge speculaţiile că ar fi purtat negocieri secrete cu SUA pe tema Ucrainei
Foto: timesofisrael.com

Rusia a negat informaţiile apărute în presă privind negocieri secrete între Moscova şi Washington, organizate în iunie, pe tema crizei din Ucraina.

„Pe Insula Boistoe a avut loc, la sfârșitul lunii iunie, o reuniune a experților americani și ruși. Însă nu a fost vorba de consultări între reprezentanți oficiali ai celor două țări, ci de una dintre numeroasele reuniuni între instituții nonguvernamentale, universitare, ruse și americane”, a explicat Ministerul rus de Externe, relatează AFP.

Diplomația a mai precizat că întâlnirea s-a încheiat prin adoptarea unui document „care enumeră idei pentru soluționarea confictului din Ucraina”.

Ministerul finlandez de Externe a anunţat că o reuniune a avut loc, la sfârşitul lunii iunie, între reprezentanţi americani şi ruşi, pe insula finlandeză Boistoe, refuzând să ofere informaţii suplimentare despre participanţii la discuţii sau despre subiectele abordate.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`