Deputatul Bogdan Diaconu a demisionat din PSD, anunțând că va iniția o nouă formațiune politică (VIDEO)

Deputatul Bogdan Diaconu a demisionat din PSD, anunțând că va iniția o nouă formațiune politică (VIDEO)

Deputatul Bogdan Diaconu și-a dat demisia din PSD. Imediat după anunțul public privind plecarea din PSD, a anuțat că inițiază o nouă formațiune politică: Partidul România Unită.

Deputatul afirmă că noul partid va avea sprijinul mai multor senatori și deputați din actualul legislativ, inclusiv de la PSD.

De asemenea, Diaconu s-a declarat dezamăgit de atitudinea PSD-ului privind politicile UDMR.

”Aceasta este demisia mea din PSD. Este un gest de conștiință și consecvență. Mi-am dat demisia din PSD pentru a protesta față de acest joc duplicitar și pentru că de patru ani și jumătate de când activez în viața publică nu mi-am schimbat opțiunile”, a anunțat deputatul.

Imediat după anunțul demisiei din PSD , deputatul a anunțat și inițierea unei noi formațiuni politice.

”Plec din PSD pentru a forma un nou proiect politic bazat pe credința în valorile românești și în valorile noastre ca națiune. Îi chem pe toți care vor să salvăm România să se alăture Partidului România Unită”, a continuat acesta.

Diaconu a anunțat deja cooptarea mai multor senatori și deputați din actualul legislativ în noua formațiune politică, inclusiv de la PSD.

”În mod cert vor fi oameni atât din PSD cât și din alte partide, oameni care nutresc aceleași credințe și idealuri. Senatori, deputați sau simpli membri de partid”, a mai spus Diaconu.
De asemenea, fostul deputat PSD a criticat puternic politica UDMR.

”UDMR nu are ce căuta în poliitica românească și de aceea una dintre misiunile pe care mi le asum e scoaterea partidelor extremiste maghiare în afara legii pentru totdeauna”, a conchis Diaconu.

Deputatul Bogdan Diaconu a demisionat din PSD

Urmăriți B1TV.ro și pe
`