Ion Cristoiu susține că există o înțelegere între Vasile Blaga și Monica Macovei. Europarlamentarul PDL: M-am înscris pentru a câștiga(VIDEO)

Ion Cristoiu susține că există o înțelegere între Vasile Blaga și Monica Macovei. Europarlamentarul PDL: M-am înscris pentru a câștiga(VIDEO)
Foto: evz.ro

Ion Cristoiu susține că există o înțelegere în liderul PDL Vasile Blaga și Monica Macovei, care de curând și-a anunțat candidatura la prezidențiale, fără a părăsi partidul, scrie Știripesurse.

“Eu am mai spus că inteligenței nu-i stă bine să facă parte din conducerea PDL. Monica Macovei și-a anunțat candidatura la președinție. Asta ar fi trebuit să ducă la demiterea sa imediată din PDL. Pentru că: Un membru PDL trebuie să susțină candidatul oficial al partidului. E greu de crezut că Monica Macovei îl va susține și vota pe Klaus Iohannis în timp ce ea va candida la Președinție. E mai mult decît limpede că Monica Macovei va lua voturi de la Klaus Iohannis”, a spus jurnalistul.

Cristoiu este de părere că atât Klaus Iohannis cât și Vasile Blaga nu au dat nicio declarație pe această temă pentru că ”o candidatură a Monicăi Macovei îi convine lui Vasile Blaga”.

”Ba mai mult, cred că între Monica Macovei și Vasile Blaga e o înțelegere. Altfel cum să-mi explic nu atît bunăvoința lui Vasile Blaga față de gestul rebel al Monicăi Macovei, bunăvoință descumpănitoare la un Milițian al Politicii românești, cît mai ales decizia candidatei de a rămîne în PDL, deși după cum se justifică peste tot, s-a înscris în cursă ca independentă, pentru că Progranul său anticorupție e în conflict cu Programul PDL-PNL”, consideră jurnalistul.

”În ura față de Traian Băsescu – singura sa idee politică și singura sa idee de altfel – Vasile Blaga socotește că, prin candidatura la președinție, Monica Macovei îi dă o lovitură lui Traian Băsescu”, subliniază el.

”Dacă se vrea neapărat un Nelson Mandela, Monica Macovei trebuie să demisioneze urgent din PDL. Altfel riscă să fie un Nelson Mandela de Dîmbovița”, susține Ion Cristoiu, făcând referire la faptul că europarlamentarul PDL a declarat că seamănă cu fostul președinte sud-african. (Detalii AICI)

În replică, Monica Macovei a declarat pentru B1 TV că nu este vorba de niciun fel de înțelegere la mijloc și că s-a înscris în cursa pentru prezidențiale în scopul de a câștiga în fața candidatul PSD.

Monica Macovei, reacție la acuzațiile aduse de Cristoiu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`