Confederația „Cartel Alfa” a adresat, miercuri, o scrisoare deschisă președintelui, Traian Băsescu, în care precizează că falimentarea deliberată a companiilor și regiilor de stat este o politică care ar dăuna cetățenului, întrucât acestea au ca obiect principal de activitate serviciile de utilitate publică și monopolurile de stat, anunță Mediafax.
Scrisoare sindicaliștilor vine la o zi după ce șeful statului a declarat în cadrul unui interviu că nu exclude posibilitatea ca unele companii de stat să fie lăsate să intre în faliment și că „va rămâne în amintire că Guvernul scoate din dificultate orice companie de stat”. „Nu exclud posibilitatea ca unele regii de stat să fie lăsate să intre în faliment”, spusese Traian Băsescu.
Potrivit documentului redactat de sindicaliști situația critică în care se află unele companii de stat este urmarea „managementului politizat şi prost”, care a prejudiciat instituțiile și pentru care nu a fost tras nimeni la răspundere.
„Domnule preşedinte, este binevenită critica dumneavoastră cu privire la «managementul politizat şi prost», dar trebuia să începeţi cu o autocritică către propriul partid din care proveniţi şi care vă susţine, să mergeţi mai departe şi să analizaţi ce responsabilităţi şi ce interese au avut factorii politici care au numit managementul la regiile şi companiile de stat, şi să luaţi măsuri pentru a se găsi vinovaţii reali, care să fie sancţionaţi, şi nu promovaţi politic. În absenţa acestor analize şi decizii, simpla caracterizare a calităţii managementul companiilor de stat ca şi deficitară, pe care le ameninţaţi acum cu falimentul, este inutilă şi populistă”, afirmă sindicaliştii.
„Cartel Alfa” acuză măsurile Guvernului, din 2009 și 2010, privind reforma conducerii centralizatelor, care potrivit documentului a dus la creșterea cheltuielilor și nu a dus la sancționarea factorilor politici care au provocat această creștere.
„Credem că, aşa cum aţi demonstrat deja în alte situaţii, puteţi impune Guvernului luarea acestei măsuri”, precizează Cartel Alfa.
Documentul caracterizează opinia președintelui drept una „tipic comunistă”.
„Domnule preşedinte, cunoaştem toţi foarte bine, pentru că am trăit aceea perioadă, strategia lui Ceauşescu! Arată că eşti singurul curat, singurul care le ştie pe toate! Scopul comun ar trebui să fie o democraţie reală şi o economie socială funcţională, dar ne îndreptăm din ce în ce mai evident către o «democraţie originală», unde a da cu gura şi a împroşca cu noroi pe toţi ceilalţi este singura politică şi unicul argument, iar declaraţiile dumneavoastră, lipsite de o acţiune concretă, nu fac decât să dovedească că susţineţi această «democraţie originală»”, afirmă documentul.