Cristian Diaconescu: Îmi anunț candidatura ca independent. Nu voi mai fi membru al PMP (VIDEO)

Cristian Diaconescu: Îmi anunț candidatura ca independent. Nu voi mai fi membru al PMP (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele Fundației Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că își dă demisia din PMP și că va candida independent la alegerile prezidențiale.

”Am făcut un angajament pe care sunt deosebit de onorat să constat că am fost sprijinit inclusiv de președintele Traian Băsescu. Se referea la continuare efoturilor președintelui pentru ca noi toți să trăim într-o țară liberă și să avem o perspectivă frumoasă pentru familia noastră. Acest angajament l-am confirmat cu partenerii europeni și nord-atlantici. Partenerii noștri sunt foarte interesați de abordările preliminare chiar și ale candidaților la președinție”, a declarat Diaconescu.

”Mi-am luat angajamentul că voi continua acest proces de modernizare a României”, a mai spus el.

Diaconescu a precizat că nu a fost informat de inițiativele colegilor din PMP, nemulțumiți de numărul semnăturilor adunate de acesta pentru alegerile prezidențiale.

”Nu am fost informat în legătură cu eventualele preocupări pe care le-au avut. Am văzut din presă și din unele atitudini că au intenția de a schimba candidatul la președinție. Le mulțumesc celor din PMP care m-au ajutat în campania desfășurată până acum. M-a deranjat minciuna, dar voi rămâne consecvent. Nu voi intra în niciun fel de polemici. În momentul în care România are nevoie de stabilitate ar trebui ca forțele politice să fie cât de poate de ferme. Din statutul de candidat oficial am văzut în presă că am devenit o nouă propunere pentru a fi rediscutată. E de datoria mea să opresc acest proces. Astfel de conflicte, de dispute, mai ales purtatate în zona publică creează confuzie, nedumerire, demotivare în rândul cetățenilor și al membrilor de partid”, a afirmat președintele FMP.

”Orice nouă deiczie sau evaluare publică nu își au rostul. Îmi anunț candidatura de independent. În mod evident nu voi mai fi membru al PMP.  Voi rămâne președintele Fundației. E organizația pe care am înfiihnțat-o și susținut-o cât se poate de ferm. Fără minciună și prin încredere putem trece peste problemele de astăzi”, a mai spus Diaconescu.

Cristian Diaconescu anunță că va candida ca independent la prezidențiale

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:38 - Studenții sunt revoltați că ar putea da examen scris la licență. „Nu mi se pare deloc corect”
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)