Vladimir Putin: Rusia nu trebuie să se izoleze de restul lumii

Vladimir Putin: Rusia nu trebuie să se izoleze de restul lumii
Foto: telegraph.co.uk

Vladimir Putin a afirmat, joi, că Rusia nu trebuie „să se izoleze de restul lumii”, după ce relațiile sale cu Occidentul au de suferit din cauza conflictului cu Ucraina, informează AFP.

„Trebuie să ne dezvoltăm ţara cu calm, cu demnitate şi în mod eficient, fără să ne izolăm de restul lumii, fără să rupem relaţiile cu partenerii noştri, dar fără să permitem totuşi să fim trataţi în mod dispreţuitor”, a declarat Putin, în Crimeea.

Afirmația a fost făcută la Ialta, în cadrul unei reuniuni cu membrii fracțiunilor partidelor politice din Duma de Stat.
„Urmărim îndeaproape situaţia de acolo, vom aborda această problemă cu liderii din Ucraina, comunitatea internaţională, cu principalele organizaţii internaţionale. Vom face tot ce ne stă în putere pentru ca acest conflict să se încheie cât mai repede posibil, pentru a nu se mai vărsa sânge în Ucraina”, a mai declarat el.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`