Avocata lui Dan Voiculescu a contestat în instanță sechestrul pus pe sediul Antena 3: Activitatea postului, neafectată (VIDEO)

Avocata lui Dan Voiculescu a contestat în instanță sechestrul pus pe sediul Antena 3: Activitatea postului, neafectată (VIDEO)

Avocata lui Dan Voiculescu, Maria Vasii, a anunțat miercuri că a contestat în instanță sechestrul pus pe sediul Antenelor din Șoseaua București-Ploiești, considerând că această măsură nu are temei legal. Aceasta a precizat că nu se pune problema ca Antena 3 să fie închisă, aşa cum susţin angajaţii postului.

Maria Vasii a declarat, în faţa sediului DNA, că respectiva contestație se află deja pe rolul Tribunalului București.

„S-a luat o singură măsură de sechestru cu privire la un bun determinat. Imobilul din Șoseaua București-Ploiești. Este doar indiponibilizat. Am formulat deja contestația la executare, se află pe rolul Tribunalului București. Până la judecare, un alt demers nu mai poate fi efectuat. Această măsură nu are fundament legal, restul explicațiilor le veți primi pe o altă cale”, le-a spus avocata jurnaliștilor, la ieșirea din sediul DNA, unde fusese chemată pentru a i se aduce la cunoștință instituirea sechestrului.

„Una din pozițiile noatre față de măsura sechestru este că bunurile trebuiau evaluate și individualizate în teren”, a mai spus Maria Vasii.

Potrivit acesteia, „Dan Voiculescu are în continuare convingerea că procesul său a ieșit din tiparul firesc a unui proces echitabil”.

Totodată, avocata a precizat că nu se pune problema ca Antena 3 să-şi întrerupă activitatea. Mai mult, a spus Vasii, activitatea televiziunii nu este afectată în niciun fel de sechestru.

Sechestrul pe sediul Antenelor, contestat în instanță

DNA a citat proprietarii şi chiriaşii terenurilor şi clădirilor din dosarul ICA, sau pe avocații acestora, pentru a le aduce oficial la cunoștință instituirea sechestrului pe bunuri.

Ministerul Finanţelor este instituţia care trebuie să execute sechestrul în dosarul ICA, în urma căruia Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.

ANAF nu a primit încă decizia definitivă a instanţei. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`