American arestat la New York după ce a jurat credinţă jihadiştilor

American arestat la New York după ce a jurat credinţă jihadiştilor

Un american suspectat că este membru al unei grupări islamice a fost arestat săptămâna trecută pe Aeroportul John F. Kennedy de la New York şi plasat în detenţie, relatează dailymail.co.uk. Bărbatul de 44 de ani jurase anterior credință liderului jihadiştilor din Irak şi Siria, într-un mesaj postat pe Twitter.

Donald Ray Morgan a fost arestat pe 2 august, la sosirea din Germania. El a petrecut opt luni în Liban, unde locuieşte soţia sa, potrivit NY Daily News.

„Acuzatul a jurat credinţă liderului SI (Statul Islamic, într-un mesaj postat) pe contul său de Twitter, şi anume Abu Omar al-Amreeki”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a procurorului federal din Brooklyn.

Donald Ray Morgan a fost inculpat pentru deţinere ilegală de armă de foc, la solicitarea statului North Carolina, care a emis pe numele său un mandat de arestare în mai, pentru deţinere şi comerţ cu arme de foc. Ca fost condamnat, acesta nu avea dreptul să deţină o armă de foc.

„Nu este inculpat pentru terorism”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt FBI la New York.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`