Elena Udrea: PMP îi cere lui Victor Ponta să îl demită pe șeful Jandarmeriei, în urma violențelor din timpul ”plimbării” organizate de Antena 3 (VIDEO)

Elena Udrea: PMP îi cere lui Victor Ponta să îl demită pe șeful Jandarmeriei, în urma violențelor din timpul ”plimbării” organizate de Antena 3 (VIDEO)
Foto: B1 TV

Partidul Mișcarea Populară îi cere premierului Victor Ponta să îl demită pe șeful Jandarmeriei, în urma violențelor ce au avut loc, duminică, în timpul ”plimbării” organizate de jurnaliștii postului Antena 3, unde un reporter al B1 TV a fost lovit de un protestatar.

”A fost o manifestație neautorizată despre care toată lumea a știut încă de vineri. Jurnaliștii Antena 3 au mobilizat oamenii la această așa-zisă plimbare și cu toate acestea Jandarmeria a ignorat pericolul public. Că a fost cu adevărat un pericol o demonstrează violențele care au degenerat din plimbarea celor de la Antena 3. Avem cazul doamnei de la B1 care a fost lovită chiar în timp ce se transmitea în direct”, a afirmat Elena Udrea.

”Astfel se demonstrează că Jandarmeria este în slujba Anatenei 3”, a continuat liderul PMP.

”Îi cerem lui Victor Ponta să îl demită pe șeful Jandarmeriei și să se dezică de ceea ce s-a întâmplat ieri pentru că dl Ponta e vinovat pentru mesajul pe care l-a postat pe Facebook, care i-a instigat pe telespectatori iA3, manipulându-i că Antena 3 va fi închisă. Nimeni nu poate închide un post de televiziune în afară de CNA”, a precizat ea.

PMP solicită demisia șefului Jandarmeriei, după protestul Antena 3

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)