Presa străină comentează intens sentinţa primită de Dan Voiculescu de zece ani de închisoare. De la agenţia de presă chineză, Xinhua şi până la jurnaliştii americani de la Associated Press, fondatorul Partidului Conservator este prezentat drept una dintre cele mai influente personalităţi publice condamnate în România.
Ziariştii străini amintesc şi de faptul că atât Voiculescu, fost informator al Securităţii, cât şi televiziunile sale l-au criticat constant pe preşedintele Traian Băsescu.
Fondatorul Partidului Conservator, omul de afaceri Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, arată agenţia de ştiri chineză, Xinhua. Potrivit jurnaliştilor, Voiculescu este cea mai influentă persoană publică din România care a ajuns în spatele gratiilor, după fostul premier Adrian Năstase.
Agenţia Associated Press titrează: „Mogul român primeşte 10 ani de închisoare pentru fraudă”, la câteva ore după ce completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti a dat sentinţa în dosarul ICA. Ziariştii americani scriu că Dan Voiculescu a fost condamnat pentru că şi-a folosit influenţa politică ca să cumpere Institutul de Cercetări Alimentare.
Associated Press face referire şi la declaraţiile repetate ale omului de faceri potrivit cărora dosarul în care a fost acuzat este motivat politic. În atenţia agenţiei au intrat şi criticile fostului senator, precum şi ale trustului său la adresa preşedintelui Traian Băsescu.
Toate aceste informaţii au fost preluate de Fox Business, Daily Mail şi ABC News. Condamnarea lui Dan Voiculescu a fost tratată pe larg şi de francezii de la AFP. Aceştia amintesc în plus de faptul că fondatorul Partidului Conservator a fost informator al Securităţii şi că a respins în mod repetat acuzaţiile care i s-au adus, pe motiv că este o „victimă a răzbunării” adversarului său, Traian Băsescu, notează AFP.