Ponta: Acțiunile Rusiei în Crimeea și Ucraina reprezintă un pericol doar din punct de vedere energetic

Ponta: Acțiunile Rusiei în Crimeea și Ucraina reprezintă un pericol doar din punct de vedere energetic

Premierul Victor Ponta a comentat, joi seară, acțiunile Rusiei în estul Europei, explicând că singurul domeniu în care Republica Moldova și România ar putea avea de suferit este cel energetic.

„Categoric, regiunea a fost destabilizată de acțiunile Federației Ruse, fie că a fost vorba despre anexarea ilegală a Crimeei, fie că a fost vorba despre sprijinul acordat separatiștilor. Cel mai important lucru e Moldova, pentru că presiunile Federației Ruse cu siguranță influențează drumul proeuropean al Moldovei. Integrarea europeană a Moldovei trebuie să fie principalul obiectiv al României. S-au schimbat granițe, e vorba de victime omenești. În mod direct, pentru teritoriul României, pentru populaţie, eu sunt convins că nu există un pericol direct”, a declarat premierul la Digi24.
„Vorbim de gaz, nu avem suficient, există o cantitate pe care o importăm din Rusia”, a precizat Victor Ponta, vorbind despre consecințele acțiunilor întreprinse de Rusia.

Primul-ministru a insistat apoi pe importanța politicii UE și SUA în contracararea eventualelor intenții de extindere a Rusiei.

„Dacă UE şi SUA nu au o politică coordonată, politica Rusiei ‘divide et impera’ va da roade. Avem două obiective: scutul antirachetă şi dezvoltarea capacităţii militare de la Kogalniceanu. Polonia a fost mai activă, (]n NATO – n.r.) a fost considerată mai importantă.Ţările baltice nu au capacitatea de a rezista în caz de conflict”, a adăugat Ponta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)