Șeful SRI, George Maior: Parteneriatul strategic cu SUA este foarte solid, mai ales pe partea serviciilor de informații (VIDEO)

Șeful SRI, George Maior: Parteneriatul strategic cu SUA este foarte solid, mai ales pe partea serviciilor de informații (VIDEO)
Foto: B1 TV

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a vorbit, luni, la Adevărul Live, despre securitatea națională și parteneriatul strategic încheiat cu Statele Unite ale Americii, despre care spune că este unul foarte solid.

„Pivotul de securitate al țării noastre este dat de parteneriatul strategic cu SUA. Există o componentă militară foarte vizibilă, fiind vorba de expertiză, stabilizare și menținere a păcii, dar există și o componentă invizibilă, din câmpul serviciilor de informații, unde parteneriatul este foarte solid. Să nu credeți că vizitele repetate ale directorilor FBI și CIA în România au valoare pur diplimatică. Nu, se discută foarte mult din punctul de vedere al acestor interacțiuni, cu alte state. Nu sunt de acord cu cei care spun că ar fi o relație de subordonare cu oficialii SUA. Nu, suntem egali, ne ajută permanent la îmbunătățirea nivelului nostru de securitate”, a declarat George Maior.

Șeful SRI a mai discutat și despre conflictul din Ucraina şi ameninţările la adresa României.

 „Munca noastră se desfăşoară mai mult pe un fron nevăzut. Încercăm să înţelegem aceste pericole, să le cunoaştem şi să le contracarăm. Acum, vedeţi că trăim o perioadă foarte complicată din punct de vedere al evoluţiilor regionale: criza din Ucraina, politica agresivă a Rusiei sunt elemente care trebuie să ne îngrijoreze, în primul rând din perspectiva posibilităţilor de propagare a unor fenomene negative pe teritoriul României. Munca noastră, vigilenţa ne fac să privim cu mai mult calm decât s-ar părea la prima vedere contracararea acestor evenimente. Statul este fără niciun dubiu pregătit prin forţa sa, prin capacităţile sale informative, să răspundă acestor provocări, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să fim atenţi, să cunoaştem bine situaţia şi să lucrăm împreună cu aliaţii. Sunt şi multe alte pericole, unele clasice legate de registrul terorismului – vedeţi ce se petrece în alte state – şi mă refer la Norvegia care a lansat o alertă naţională. Pericolul crimei organizate, de tip transfrontralier, vulnerabilităţi proprii pe care le avem şi le tratăm – mă refer la corupţie, la problema evaziunii fiscale care afectează bugetul şi buzunarul românilor, deci foarte multe aspecte interdependente, complexe necesită vigilenţă sporită zi de zi”, a mai spus acesta.

În ceea ce privește progresul justiției în România, George Maior spune că evoluția din ultimii ani a fost una solidă.

„Evoluţia din ultimii ani a justiţiei a fost atât de solidă şi acest lucru se reflectă şi în percepţia populaţiei asupra acestor instituţii, încât va fi foarte greu pentru cineva, dacă nu vrea să piardă credibilitate în mod masiv, să reverseze această achiziţie bună pentru evoluţia României. Aceste instituţii vor şti să dezvolte mecanisme imunitare. Eu sunt optimist, dar cu prudenţă, că lucrurile vor merge spre progres, chiar dacă nu liniar”, a mai spus Maior.

George Maior, despre parteneriatul strategic cu SUA

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:02 - CEDO obligă statul român să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro
14:58 - Mai cresc sau nu pensiile la “mica recalculare”, după ce pensiile au fost înghețate? Anunțul așteptat de milioane de pensionari
14:58 - Jean-Marie Le Pen, tatăl reprezentantei extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Cum a ajuns popular în politica din Franța
14:40 - Consumul de nuci, aliat împotriva cancerului. Ce spun noile studii
14:35 - Cum se împarte moștenirea lăsată de Silviu Prigoană? Cât o să le revină copiilor Adrianei Bahmuțeanu și ce drepturi are jurnalista
14:29 - CTP, noi comentarii despre David Popovici: „Dacă era vorba despre un fotbalist de un dribbling și o bară de o seară aș fi scris vreun cuvânt?” / „Îl consider ca fiind cel mai inteligent, educat și matur dintre marii sportivi ai României”
14:24 - Ucraina a primit până acum mai puțin de jumătate din ajutorul militar promis de SUA, acuză Zelenski și spune că de vină ar putea fi corupția americanilor
14:12 - Emilio Echevarría, actorul cunoscut mai ales pentru filmele „Amores Perros” și „Die Another Day”, a murit la 80 de ani
14:09 - Newsweek: Cât este indemnizația pentru concediu de creștere copil, de acomodare și de adopție. Vești proaste
13:44 - Tânăr din Vâlcea, declarat dispărut de tatăl său, găsit mort în albia unui râu. Poliția cercetează cazul