Prăbușirea avionului Air Algerie în Mali, cel mai probabil cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile

Prăbușirea avionului Air Algerie în Mali, cel mai probabil cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile

Oficialii de la Paris spun că cea mai probabilă ipoteză a prăbușirii avionului Air Algerie în Mali este reprezentată de condițiile meteo nefavorabile, scrie AFP.

„Credem că acest avion a fost avariat din motive care ţin de condiţiile meteorologice”, a declarat ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve, precizând totuşi că „nicio ipoteză nu poate fi exclusă atât timp cât ancheta nu şi-a arătat toate rezultatele”.

Ministrul a explicat că avionul s-a deteriorat în momentul prăbușirii.

Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a anunţat joi seara că nicio ipoteză nu este exclusă pentru explicarea dispariţiei avionului, precizând că singura explicație sigură este cea legată de alerta meteo.

Compania Air Algérie a pierdut, în noaptea de miercuri spre joi, contactul cu zborul AH5017, care asigura o legătură între Ouagadougou şi Alger, în timp ce acesta se afla în spaţiul aerian al statului Mali. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`