Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar: Curtea de Apel a suspendat procesul

Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar: Curtea de Apel a suspendat procesul
Foto: B1 TV

Curtea de Apel București a suspendat judecarea procesului în care Dan Voiculescu contestă controlul judiciar impus de procurorii DNA în dosarul de șantaj, după ce a decis să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a stabili dacă fondatorul PC avea dreptul să facă o nouă contestație în acest caz, relatează Agerpres.

Astfel, procesul se suspendă până când Înalta Curte de Casație și Justiție va da o soluție în această chestiune de drept.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus, la începutul lunii iulie, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Dan Voiculescu, acuzat de șantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.

Dan Voiculescu a atacat decizia procurorilor la Tribunalul București, instanță care i-a respins pe 10 iulie acțiunea, după care el a făcut contestație la Curtea de Apel București.

„Dan Voiculescu a amenințat direct sau prin intermediari oameni de afaceri și administratori a trei companii că, în situația în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanșa o agresivă campanie de discreditare. Sub această amenințare, unul dintre oamenii de afaceri, denunțător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparținând acestuia”, susține DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`