Prahova: Focuri de armă pentru prinderea a doi bărbaţi condamnaţi care erau duşi la penitenciar

Prahova: Focuri de armă pentru prinderea a doi bărbaţi condamnaţi care erau duşi la penitenciar
Foto: reporterpenet.ro

Doi bărbaţi condamnaţi la închisoare pentru furt şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor au încercat să evadeze, miercuri, în timp ce erau transferaţi din arestul Poliţiei Prahova la Penitenciarul Mărgineni.

Aceștia au fost prinși după ce poliţişti au tras focuri de armă, informează Mediafax. Cei doi făceau parte dintr-un lot pe patru persoane care urmau să fie transportate cu o dubă a Poliţiei la Penitenciarul Mărgineni.

În momentul în care aceştia erau duşi la dubă, cei doi au reuşit să fugă aproximativ 200 – 250 de metri, însă s-au oprit după ce poliţiştii au tras focuri de armă.

Ei au fost prinşi şi reîncarceraţi, pe numele lor fiind deschise dosare penale în urma tentativei de a evada.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`