Radu Banciu: Voiculescu voia să se ducă, ca ultimul pârlit al țării, în vacanță în Grecia, alături de familie (VIDEO)

Radu Banciu: Voiculescu voia să se ducă, ca ultimul pârlit al țării, în vacanță în Grecia, alături de familie (VIDEO)
Foto: B1 TV

Jurnalistul Radu Banciu a comentat, marți seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de pe B1 TV declarațiile lui Dan Voiculescu referitoare la averea sa.

„Varanul ne-a arătat astăzi dovada maturității sale politice, ne-a arătat cât de sărac și cinstit este, spunând că n-are nici cea mai mică avere. E, într-adevăr, încurajator pentru omul de rând să știe că e de nivelul lui Dan Voiculescu. Și mai mult, ditamai mastodontul, tiranul societății, spune că voia să se ducă și el 10 zile în concediu cu familia tocmai în Grecia. Cum să te duci ca ultimul pârlit în Grecia, unde se duc toți românii în vacanță, fix aceia cu 150 de euro brut pe lună. Ba mai mult, cum să se ducă și fetele lui cu babanul în vacanță? Păi el sforăie de se aude până-n Turcia”, spune Radu Banciu.

„Josnicie mai mare nu există, tocmai el care și-a turnat familia la Securitate, spune că nu îi este frică decât de Dumnezeu și de boală”, adaugă jurnalistul.

Dan Voiculescu a declarat marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, că nu îi este teamă că îi va fi confiscată averea, în urma unei eventuale condamnări în dosarul ICA,deoarece nu are avere. Fondatorul PC a ţinut să precizeze că îi este teamă doar de „Dumnezeu şi de boală”.

„Dacă se pune problema aşa-zisei confiscări extinse, confiscarea extinsă se referă la tot ce s-a întâmplat după 2012. Ca atare, eu neavând avere, confiscarea extinsă nefiind în cazul meu, nu se pune problema. Totuşi, această confiscare de care se vorbeşte nu are nicio legătură cu proprietăţile fiicelor mele. Are legătură cu dosarul ICA şi atât”, a spus Dan Voiculescu, la ieşirea din Curtea de Apel Bucureşti.

Banciu: Voia și Voiculescu să se ducă în vacanță cu familia tocmai în Grecia, ca ultimul amărât

Urmăriți B1TV.ro și pe
`