Sondaj CURS: Iohannis n-ar avea șanse în turul doi al prezidențialelor nici în fața lui Ponta și nici împotriva lui Geoană

Sondaj CURS: Iohannis n-ar avea șanse în turul doi al prezidențialelor nici în fața lui Ponta și nici împotriva lui Geoană

Atât Victor Ponta, cât şi Mircea Geoană l-ar învinge pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamnă. Cel puţin aşa reiese dintr-un sondaj CURS, realizat în perioada 27 iunie – 4 iulie la cererea Fundaţiei România Noastră, organizaţie fondată de senatorul PSD Mircea Geoană.

Potrivit datelor, Victor Ponta sau Mircea Geoană ar obţine 53%, respectiv 52% din voturi în vreme ce Klaus Iohannis doar 47%, 48%.

Candidatul PSD-PC-UNPR ar învinge candidatul PNL-PDL la scrutinul din toamnă pentru palatul Cotroceni, dacă din partea coaliţiei de guvernare ar candida Victor Ponta sau Mircea Geoană.

Potrivit unui sondaj CURS, realizat la comanda Fundaţiei România Noastră, Victor Ponta ar obţine 47% din voturile românilor, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Liderul PSD ar fi urmat de Klaus Iohannis cu 28%, Cristian Diaconescu cu 7%, Mihai Răzvan Ungureanu cu 6 procente, Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor cu câte 4%.

În varianta în care Mircea Geoană ar fi candidatul coaliţiei la guvernare, el ar fi preferat de 40% dintre cei care vor merge la vot, fiind urmat de Klaus Iohannis cu 31%, Cristian Diaconescu cu 8 procente, Mihai Răzvan Ungureanu cu 7%, Dan Diaconescu cu 5% şi Corneliu Vadim Tudor 4 procente.

Porivit aceleiaşi cercetări sociologice, în turul doi al alegerilor prezidenţiale indiferent cine va fi candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta sau Mircea Geoană, va ieşi învingător. Astfel, o eventuală luptă Victor Ponta – Klaus Iohannis, Ponta ar primi 53% din voturile românilor în vreme ce liderul PNL doar 47%. Într-o eventuală confruntare Mircea Geoană – Klaus Iohannis, Geoană ar urma să obţină 52% din voturile cetăţenilor, în vreme ce Iohannis numai 48%.

În ceea ce priveşte profilul viitorului preşedinte, românii şi-ar dori un şef de stat neutru, o persoană independentă, cu experienţă în politica externă şi care să aibă un plan bine pus la punct pentru creşterea numărului de locuri de muncă.

Dacă Victor Ponta ar fi ales preşedinte, 42% dintre cei chestionaţi susţin că Mircea Geoană ar fi cel mai potrivit pentru funcţia de premier. 14% din electorat l-ar prefera pe Liviu Dragnea, în vreme ce doar 6 procente se gândesc la Dan Şova ca posibil premier şi numai 3% dintre respondenţi l-au indicat pe Valeriu Zgonea pentru această funcţie.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 iunie – 4 iulie – înainte ca Tăriceanu să-şi anunţe intenţia de a candida la prezidenţiale, pe un eşantion de 1066 de respondenţi, după metoda de intervievare „faţă în faţă” la domiciliu şi folosind un chestionar standardizat.

Marja de eroare a studiului este de plus/minus 3%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)