Mozaic vechi de 2.000 de ani, descoperit în subteranele Romei (FOTO)

Un grup de arheologi a scos la iveală un mozaic vechi de 2.000 de ani din subteranele orașului Roma, în apropiere de Colosseum, piesa descoperită întruchipându-l pe zeul grec Apollo, înconjurat de muze, au declarat vineri oficialii citați de AFP.

”Aceasta este o descoperire foarte importantă. Mozaicul este într-o stare excelentă și poate fi localizat temporal între 64 și 109 după Hristos”, a declarat Umberto Broccoli, șeful departamnetului de cultură din cadrul consiliului local din Roma.

Arheologii au început să facă săpături în galeriile subterane ale vechilor Băi Traiane, o structură vastă situată în apropierea ruinelor palatului împăratului Nero.

Fragmentele de mozaic descoperite până la acest moment, de culoarea bronzului smălțuit, îl întruchipează pe zeul Apolo și pe una dintre muzele sale.

O serie de fresce cu o valoare unică în lume au fost descoperite în subteranele Romei, întruchipând un peisaj urban și un grup de bărbați strivind struguri pentru a face vin.

Arheologii sunt convinși că vor mai găsi și alte mozaice dacă vor continua săpăturile, pentru care au nevoie de un buget suplimentar care se ridică la 680.000 de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`