Arestările au ajuns la ANAF: Consilier superior, trimis preventiv după gratii pentru o mită de 1,8 milioane euro

Arestările au ajuns la ANAF: Consilier superior, trimis preventiv după gratii pentru o mită de 1,8 milioane euro
Foto: ticklethewire.com

Un înalt funcţionar din cadrul ANAF, reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile, fiind acuzat că, în decurs de patru ani, a pretins mită de 1.800.000 de euro. Alături de acesta a mai fost arestat preventiv şi un avocat din Baroul Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, miercuri, că efectuează cercetări penale faţă de un înalt funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Este vorba despre Adrian Nicolae Gavrilă, consilier în direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF. Alături de el, mai este cercetat şi Marius Cătălin Stăncescu, avocat din Baroul Bucureşti. Cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, „în perioada 2007-2008, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian, în calitate de consilier în cadrul ANAF, a primit de la un denunţător suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANAF asupra cărora avea influenţă, pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denunţătorul era acţionar”.

„În cursul anului 2008 inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins de la acelaşi denunţător suma de 400.000 euro pentru a interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, pe lângă care lăsase să creadă că are influenţă, astfel încât să fie efectuat transferul unei cantităţi de 960 tone tutun din România în Italia, fără plata accizelor aferente. În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe lângă aceeaşi persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, în vederea ridicării sechestrului de pe tutunul aflat în porturile Constanţa şi Giurgiu”, se mai arată în rechizitoriu.

Vezi aici acuzațiile care îi sunt aduse lui Nicolae Gavrilă

Stăncescu, 10% din mită

În august 2009, avocatul şi consultantul financiar Marius Cătălin Stănescu a primit, de la acelaşi denunţător, suma de 50.000 de euro, pentru a interveni pe lângă comisari din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă. Un an mai târziu, în noiembrie 2010, Stăncescu a pretins denunţătorului suma de 30.000 de euro din care a primit 21.000 euro pentru aceeaşi favoare.

„În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stăncescu Marius-Cătălin a acceptat promisiunea denunţătorului ca prin intermediul său să se remită suma de 1.000.000 euro unei persoane din conducerea ANAF, pretinzând pentru sine, în contul intervenţiei, un procentaj de 10%. În schimb, denunţătorul urma să înfiinţeze o fabrică de ţigarete care să funcţioneze clandestin, ferită de controalele ANAF”, mai precizează procurorii DNA.

Credit de 200.000 euro de la persoană fizică

Potrivit declaraţiei sale de avere, Adrian Nicolae Gavrilă deţine un teren intravilan de 156,837 mp şi un apartament de 110,83 mp, ambele obţinute anul trecut. Tot atunci, Gavrilă a contractat un credit de 200.000 de euro de la o persoană fizică, având scadenţa în anul 2030.

Salariul încasat anul trecut de la ANAF de către Adrian Nicolae Gavrilă se ridică la suma de 44.511 lei.

Cele două persoane anchetate au fost prezentate, miercuri, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Magistraţii au decis să dea curs acestei solicitări, astfel că cei doi inculpaţi îşi vor petrece următoarele 29 de zile după gratii.

Vezi aici acuzaţiile care îi sunt aduse lui Marius Stăncescu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot