Mircea Băsescu va mai petrece încă două săptămâni în arestul Poliției Capitalei

Mircea Băsescu va mai petrece încă două săptămâni în arestul Poliției Capitalei

Mircea Băsescu va mai rămâne încă două săptămâni în arestul Poliției Capitalei, după o solicitare venită din partea DNA, spun surse judiciare citate de Mediafax.

Fratele președintelui va rămâne în București, urmând să mai fie audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Acesta urma să fie transferat la Poarta Albă, însă s-a luat decizia să rămână în București pentru restul termenului.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată, luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi pe Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`