Victor Ponta, la CCR: Nu vreau să mai vedem niciodată un conflict între președinte și premier (VIDEO)

Victor Ponta, la CCR: Nu vreau să mai vedem niciodată un conflict între președinte și premier (VIDEO)
Foto: B1 TV

Premierul Victor Ponta a mers, miercuri, la Curtea Constituţională pentru a-şi susţine punctul de vedere în cazul sesizării privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Preşedinţie, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie.

Curtea Constituţională ia în discuţie, miercuri, sesizarea formulată de premierul Victor Ponta în care solicită să fie constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedinte, să se constate că acest conflict este generat de acţiunile concrete ale preşedintelui prin care îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care, potrivit Constituţiei, aparţin Guvernului şi să stabilească faptul că preşedintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuţia de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.

Premierul Victor Ponta a transmis în 24 iunie Curţii Constituţionale scrisoarea în care îl reclamă pe preşedintele Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a lăsat să reprezinte România la reuniunea Consiliului European din iunie.

El a cerut Curţii să constate că preşedintele trebuia să delege prim-ministrului atribuţiile de reprezentare a ţării la reuniunea Consiliului European din iunie, cu argumentul că problemele de pe agendă ţineau în totalitate de atribuţiile Guvernului, şi a arătat că în Constituţie nu există prevederi care să confere „dreptul exclusiv” al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni.

După ce a participat la ședința CC, premierul a declarat că face aceste reclamații pentru viitorul președinte al României.

”Eu am cerut CCR pentru viitorul președinte al României, pentru viitorul premier, să stabilească obligațiile fiecăruia ca să nu mai avem conflicte. Nu vreau să mai vedem niciodată un conflict între președinte și premier privind Consiliul European. Cererea mea nu se referă la actualul președinte”, a afirmat Ponta.

Ponta: Nu vreau să mai vedem un conflict între președinte și premier

Urmăriți B1TV.ro și pe
`