21 de foşti angajaţi ai Combinatului Amurco Bacău, disponibilizaţi colectiv în urmă cu o lună, au intrat în greva foamei în faţa unităţii din cauza neplăţii de către patronat a salariilor compensatorii, informează Mediafax.
Foştii angajaţi care au recurs la acest gest extrem au de primit din partea patronatului, respectiv a grupului Interagro deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, câte trei salarii compensatorii, în sumă de 4.800 de lei.
„Conform contractului colectiv de muncă, foştii angajaţi ar fi trebuit să-şi încaseze salariile compensatorii după 30 de zile de la data încheierii contractelor individuale de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat. Greviştii stau fără prea multe şanse să-şi primească banii, după ce conducerea combinatului nu a primit niciun răspuns favorabil de la patronat”, a declarat preşedintele Sindicatului Chimfert din cadrul societăţii Amurco SA Bacău, Gheorghe David.
Din cei 21 grevişti ai foamei de la Amurco, 14 sunt aceiaşi care s-au aflat în greva foamei şi la sfârşitul lunii mai din cauza neplăţii la acea dată a salariilor pe ultimele patru luni. Ca şi atunci, greviştii sunt monitorizaţi, de două ori pe zi, de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău.