Victor Ponta: Caut orice soluţie posibilă cu UDMR, dar o problemă de stat nu poate fi negociată

Victor Ponta: Caut orice soluţie posibilă cu UDMR, dar o problemă de stat nu poate fi negociată

Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat atât cu ministrul de Externe, cât şi cu liderul UDMR despre nemulţumirile Uniunii şi că va încerca să găsească orice soluţie posibilă pentru ca relaţia de cooperare corectă cu UDMR să continue, precizând însă că o problemă de stat nu poate fi negociată

„Am discutat eu cu amândoi miniştri, şi cu domnul Kelemen, şi cu domnul Corlăţean, o să discutăm din nou miercuri, când se întoarce domnul Hunor Kelemen, de altfel dânşii au vineri o reuniune a conducerii UDMR, şi intenţia mea este de a găsi orice soluţie posibilă pentru ca ceea ce am făcut până acum, adică o cooperare extrem de corectă, să continue. Dar reiterez – şi eu cred în chestia asta, pe care într-un fel a spus-o poate mai puţin diplomatic şi Titus Corlăţean – când e vorba de chestiuni de coaliţie de guvernare, se poate negocia aproape orice, când e vorba de chestiuni de stat, asta nu se poate negocia chiar dacă, nu ştiu, cade Guvernul. Până la urmă, statul român e stat român indiferent ce Guvern are”, a spus Ponta pentru B1 TV.

Ponta a afirmat că a fost deranjat de faptul că dialogul dintre cei doi a fost unul public şi că nu îşi doreşte ca UDMR să iasă din coaliţia de guvernare, adăugând însă că, în acest caz, nu ar exista o problemă de majoritate parlamentară.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, că MAE a greşit amestecând Ungaria în problema iniţiativei cetăţeneşti susţinută de UDMR, în condiţiile în care nu este niciun cetăţean ungar printre iniţiatori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`