Violenţele au continuat în noaptea de sâmbătă spre duminică în mai multe oraşe arabe din nordul Israelului, după asasinarea unui minor palestinian, ars de viu.
Poliția a anunțat că a arestat 22 de persoane, inclusiv minori, informează AFP.
În sud, armata a precizat că a numărat 15 tiruri cu proiectile dinspre Fâşia Gaza, sâmbătă, şi că a procedat la zece atacuri asupra enclavei palestiniene, fără să fie semnalate victime de vreuna dintre părţi.
Potrivit unor martori, manifestanţi au aruncat cu pietre în poliţişti, care i-au dispersat cu gaze lacrimogene.
Aceste violenţe au loc după ce s-a anunţat că Mohammad Abu Khdeir – un palestinian în vârstă de 16 ani răpit şi asasinat marţi seara la Ierusalimul de Est aparent ca represalii faţă de răpirea şi asasinarea a trei tineri israelieni – a fost ars de viu, potrivit unor oficiali palestinieni, care au imputat crima unor extremişti israelieni.