Dan Voiculescu s-a prezentat din nou, sâmbătă dimineața, la sediul Poliției Ilfov, în urma instituirii măsurii de cercetare sub control judiciar, impusă de DNA.
El a precizat că noul dosar este „o făcătură”, iar în dosarul ICA este pregătit pentru orice.
„Doi denunțători au spus că mi-au dat mie bani pentru că i-am șantajat. E bine să știe toată lumea: Pe Nelu Iordache l-am cunoscut acum 20 de ani și de atunci nu l-am mai văzut. Repet. Nu l-am mai văzut. Cum poți să șantajezi un om dacă nu te întâlnești cu el. Iar al doilea nu-l cunosc deloc. E o făcătură”, a spus Voiculescu.
„M-au chemat la audieri când trebuia să plec în concediu. 3 iule a părut a fi o dată specială. Eu îmi programasem să plec ca orice om vara în concediu, cu familia. Când s-a aflat pe 1 iulie că trebuie să fiu pe 7 la Curtea de Apel pentru dosarul Telepatia, am trimis familia în concediu și eu am rămas în București. Probabil că nu s-a aflat că eu nu mai plec și pe 3 iulie dimineață au fost chemați 2-3-4 oameni care au dat declarațiile acestea de care vorbim noi”, a mai afirmat Voiculescu.
Vociulescu a mai spus că marţi se judecă la Tribunalul Bucureşti contestaţia la măsura controlului judiciar din noul dosar şi judecătorii vor decide dacă menţin sau nu măsura, iar luni merge la Curtea de Apel Bucureşti să dea declaraţii în dosarul ICA.
„Am cerut strămutarea dosarului pentru că e o foarte mare presiune pe Curtea de Apel București. Nu știu de către cine, trebuie aflat”, a mai spus fondatorul PC.
„În ziua în care a fost arestat judecătorul Mustaţă, în dimineaţa în care trebuia să judece cazul, discuta cu partenerii lui de afaceri ce face cu cazul meu, că nu este nimic în el. Ce a vrut să spună, că nu poate să achite într-un dosar al DNA şi în acelaşi timp nu era nimic în dosar?”, a precizat Voiculescu.
Întrebat cum comentează informaţia că ar fi implicat în scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial, Voiculescu a răspuns: „O prostie, că eu i-am dat lui Bercea un milion ca să îl dea nu ştiu cui. Nu-l cunosc pe Bercea, pe fiul lui, pe neamul lui, pe mama lui (…) Nu mă întâlesc cu oameni care nu au calitatea să se întâlnească cu mine”.
Acesta ar fi ameninţat, direct, sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, care au încheiat cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro. Dan Voiculescu a fost eliberat sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara.
Cei trei denunţători sunt Octavian Creţu, Nicolae Palfi şi Nelu Iordache.