Curtea de Apel București cere Direcției Naţionale Anticorupţie să verifice legalitatea ordonanţei prin care i s-a permis preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să părăsească teritoriul României.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dezbătut miercuri contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), formulată după ce Tribunalul Bucureşti a dispus ridicarea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta este cercetat pentru abuz în serviciu pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus, în acest caz, trimiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie şi IPJ Constanţa – Serviciul Investigaţii Criminale, Biroul Supraveghere Judiciară, în care sunt solicitate informaţii despre Nicuşor Constantinescu, informează Mediafax.
De asemenea, instanţa a mai dispus citarea lui Nicuşor Constantinescu la domiciliu, la sediul profesional al avocatului ales şi la reşedinţa temporară din Statele Unite ale Americii, la adresa indicată în actul medical depus de avocatul preşedintelui CJ Constanţa.