Ponta cere să fie audiat de DNA, pentru a folosi soluția în vederea unor plângeri penale împotriva lui Băsescu și Blejnar

Ponta cere să fie audiat de DNA, pentru a folosi soluția în vederea unor plângeri penale împotriva lui Băsescu și Blejnar

Președintele PSD, Victor Ponta, i-a solicitat procurorului-șef al DNA, Daniel Morar, să fie audiat în cazul relațiilor dintre Complexelor Energetice Turceni și Rovinari și societatea de avocatură a senatorului PSD Dan Șova, pentru a folosi soluția pentru a înainta plângeri penale înmpotriva președintelui, Traian Băsescu, și șefului ANAF, Sorin Blejnar. ”Intenţionez ca soluţia dvs. să o folosesc ca mijloc de probă în plângerile penale pe care le voi face pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în declaraţii comise de numiţii Băsescu Traian şi Blejnar Sorin”, spune Ponta pe blogul său, potrivit Mediafax.

„Nu am avut niciodată, ca avocat sau în altă calitate, o relaţie juridică de niciun fel cu Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari. (…) Nu am fost niciodată asociat la Societatea „Şova şi asociaţii”, desfăşurându-mi activitatea ca persoană fizică autorizată – cabinet individual, specializat în drept penal; în această calitate am acordat asistenţă juridică în cauze penale pentru diverse persoane fizice sau juridice, în mod direct sau pe baza unor contracte de colaborare cu alţi avocaţi care desfăşurau doar activităţi de drept civil şi comercial. (…) În perioada 2007-2008, nu am avut altă calitate oficială decât aceea de deputat PSD, deci în opoziţie; nu am purtat niciodată vreo discuţie despre Complexurile Turceni şi Rovinari cu un reprezentant al PNL sau PDL (partide aflate la guvernare) nici cu alt reprezentant al Ministerului Economiei sau al AVAS; fiind în opoziţie, aşa cum e uşor de imaginat, nu puteam influenţa în niciun fel deciziile privind activitatea celor două societăţi cu capital de stat (…). Nu am cunoscut detalii despre contractele de consultanţă juridică ale CE Turceni şi Rovinari, desi eram deputat în judeţul Gorj în care se află cele două, dintr-un motiv foarte simplu – contractele respective au fost negociate şi încheiate la Bucureşti la sediul Ministerului Economiei, respectiv AVAS (…), scrie Ponta în scrisoarea postată pe blog.

Ponta precizează că nu a primit de la Șova nici o sponsorizare pentru participare la raliuri, singurul beneficiu fiind o mașină pe care a primit-o în folosință, dar mai apoi a cumpărat-o.

„Am primit câteva luni spre folosinţă un autoturism marca Mitsubishi pe care însă l-am cumpărat în baza unui împrumut făcut la BCR Leasing şi pe care îl plătesc lunar până în 2013”, precizează politicianul.

Co-președintele USL a afirmat că a fost informat de inspectorii ANAF că verificările nu îl vizau pe el dar că aceștia primiseră instrucțiuni de la Blejnar să îl cheme la audieri.

„În urma conflictului public pe care l-am avut cu Sorin Blejnar – şeful ANAF şi a avertizării directe în acest sens primite de la Traian Băsescu, preşedintele României, în cursul întâlnirii din 21 Iunie a.c., am fost solicitat să prezint către ANAF Sectorul 1 toate documentele privind activitatea mea de avocat în anii 2007-2008 ceea ce am şi făcut; deoarece inspectorii fiscali nu au constatat nimic ilegal, m-au invitat pentru lămuriri la sediul lor unde am dat şi declaraţii scrise în data de 18 iulie; în mod neoficial aceştia mi-au comunicat că nu eu fac obiectul controlului, ci Dan Şova, dar că li s-a cerut să fiu şi eu chemat pentru a confirma afirmaţiile publice ale conducătorului ANAF, că îndeplinesc un ordin direct al şefului lor Sorin Blejnar, dar că nu pot să încalce legea şi că vor trece în procesul verbal realitatea constatată; de atunci nu am reuşit să mai iau legătura cu inspectorii respectivi, numitul Sorin Blejnar a afirmat în media că refuz să depun documente (deşi controlul este deja încheiat) şi că fac presiuni (ceea ce este o minciună fără nici cel mai mic suport); în consecinţă, mă văd nevoit să notific în scris ANAF Sector 1 să-mi pună la dispoziţie actul de control şi vă solicit şi dvs să folosiţi ca probatoriu acel act (dacă este de acord numitul Blejnar Sorin să vi-l dea!). În data de 26 Iulie a.c. biroul de presa al ANAF a convocat câţiva jurnalişti şi le-a comunicat „pe surse” că în circa 2 ore vor sesiza oficial DNA privind implicarea mea în sponsorizări ilegale de la Turceni şi Rovinari, oferindu-le acestora date false (50.000 Euro, conform „surselor” ANAF); dând dovadă de naivitate sau lipsă de profesionalism (nu pot eu să apreciez) mass media a publicat această ştire pe surse, numai că după câteva ore numitul Blejnar Sorin a ieşit în declaraţii oficiale retractând ceea ce purtătorul său de cuvânt spusese mai devreme şi arătând că nu există o plângere faţă de Victor Ponta (nici măcar faţă de Dan Şova); am înţeles însă din presă că există o sesizare privind activitatea de la CE Turceni şi Rovinari în perioada 2007-2009″, mai scrie liderul PSD.

Victor Ponta cere grăbirea procedurilor DNA pentru a nu se tergiversa soluția în cauză până în 2012, an electoral.

„Nu consider în interesul justiţiei ca soluţia să fie amânată până în 2012, an electoral, şi nici ca cercetările să fie folosite pentru a fi acuzat dvs. sau instituţia de îndeplinirea unor ordine politice. (…) Vă rog să-mi comunicaţi soluţia chiar dacă nu am nicio calitate procesuală; intenţionez ca soluţia dvs. să o folosesc ca mijloc de probă în plângerile penale pe care le voi face pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în declaraţii comise de numiţii Băsescu Traian şi Blejnar Sorin. Insist să vă rog să dispuneţi cerecetările necesare pentru aflarea adevărului deoarece sunt convins, domnule Procuror şef, că şi după ce numiţii Basescu Traian si Blejnar Sorin nu vor mai fi în poziţii oficiale şi vor răspunde pentru abuzurile arătate mai sus, pot apărea persoane la fel de lipsite de morală şi cu acelaşi dispreţ faţă de legi şi de bunul simţ care eventual vor relua calomniile respective; consider că mă puteţi sprijini Domnule Procuror Sef în demersul sincer al consolidării statului de drept în România, pedepsind persoanele care abuzează de funcţiile trecătoare şi folosesc instituţiile publice în interes personal şi pentru prigonirea adversarilor politici”, notează el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)