Contestația președintelui Traian Băsescu față de amenda primită de la CNDC după ce a afirmat că mulţi romi nomazi, „în mod tradiţional, trăiesc din ce fură” a fost respinsă, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia instanţei nefiind însă definitivă, relatează Mediafax.
Şeful statului poate ataca această hotărâre la instanţa supremă.
„Respinge excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat, în 10 februarie, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declaraţiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură”.
Hotărârea a fost luată în şedinţa de din 10 februarie a Colegiului director al CNCD, cu şase voturi „pentru” şi două „împotrivă”.
CNCD a hotărât că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puţini vor să muncească” şi „mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.
Preşedintele a fost reclamat la CNCD, pentru aceste afirmaţii, de asociaţia Romani Criss.