Republica Moldova a semnat Acordul de asociere și liber schimb cu UE. Băsescu: Guvernul lor a început un proces inteligent (VIDEO)

Republica Moldova a semnat Acordul de asociere și liber schimb cu UE. Băsescu: Guvernul lor a început un proces inteligent (VIDEO)
Foto: B1 TV

Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat, vineri, Acordul de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană, relatează B1 TV.

La Bruxelles, România este reprezentată de președintele Traian Băsescu.

”Filat a început un proces foarte inteligent că a pus vizele întâi și pe urmă asocierea și acorudl de liber schimb și sunt singurii care au obținut și una și alta până la ora asta. Deci am avut ce susține. Filat a început, Leancă a continuat și noi i-am susținut”, a afirmat Băsescu la Bruxelles.

Președintele Petro Poroșenko a semnat partea economică a acordului de asociere, în condițiile în care partea politică a acestui acord a fost semnată la 21 martie 2014. Republica Moldova și Georgia vor semna acordul complet, de asociere și liber schimb.

Acordul de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost parafat la sfârșitul ultimului summit din noiembrie al statelor participante la Programul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

UE a devansat data semnării oficiale a acordului cu Republica Moldova și Georgia, prevăzută inițial pentru sfârșitul lui 2014, pe fondul crizei din Ucraina, generată de refuzul fostului președinte Viktor Ianukovici de a semna acest acord la summitul de la Vilnius, și al eventualelor represalii din partea Rusiei.

Semnarea acordurilor a reprezentat un moment important atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru țările semnatare, aceste urmând să aprofundeze în mod semnificativ legăturile politice și economice dintre părți, cu o perspectivă pe termen lung de asociere politică și integrare economică. Totodată, acordurile de asociere au scopul de a aprofunda relațiile politice și economice dintre UE și țări semnatari și de a integra treptat aceste state în piața internă a UE — cea mai mare piață unică din lume. În domeniul reformelor interne, UE va coopera cu țările semnatare în ceea ce privește consolidarea statului de drept, promovarea reformelor judiciare, combaterea corupției, asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale și consolidarea instituțiilor democratice.

Totodată, sunt prevăzute reforme într-o serie de domenii-cheie, precum guvernarea publică, justiție, poliție, redresarea și creșterea economică, protecția consumatorilor și sectoare ca energia, transporturile, protecția mediului, dezvoltare industrială, dezvoltare socială și protecție, educație, tineret și cultură.

Băsescu, la semnarea Acordului de asociere a Moldovei la UE

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)