Șeful Cancelariei lui Ponta este audiat ca martor la DNA în dosarul lui Adrian Duicu

Șeful Cancelariei lui Ponta este audiat ca martor la DNA în dosarul lui Adrian Duicu

Vlad Stoica, șeful Cancelariei premirului Victor Ponta, s-a prezentat, miercuri, la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă, transmite Mediafax.

Vlad Stoica a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu este o persoană publică şi nu are declaraţii de făcut.

Potrivit unor surse judiciare, Stoica a fost citat să se prezinte la DNA pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul lui Adrian Duicu.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu sunt cercetaţi în arest pentru fapte de corupţie.

Adrian Duicu este acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`