Ponta: PSD va vota pentru declarația politică prin care se va cere demisia președintelui Băsescu (VIDEO)

Ponta: PSD va vota pentru declarația politică prin care se va cere demisia președintelui Băsescu (VIDEO)

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că aleșii Partidului Social Democrat și cei ai UNPR vor vota pentru declarația prin care să se ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu.

”Privind convocarea unei ședințe comune a Camere Deputaților și a Senatului miercuri și adoptarea unei declarații politice nu am văzut decât proiectul depus de domnul Tăriceanu. Va exista această ședință și dacă ajungem la un acord, ceea ce cu siguranță se va întâmpla, parlamentarii PSD – UNPR vor vota în favoarea declarației politice care să ceară președintelui României asumarea politică a răspunderii pentru buna funcționare a justiției și pentru imaginea internațională a României”, a declarat premierul Ponta.

Acesta a explicat și că Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, s-a alăturat inițiativei președintelui Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că a propus Senatului să adopte o declarație prin care să se ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu. (Detalii AICI)

Ponta: PSD va vota pentru declarația politică inițiată de Tăriceanu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)