Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a cerut Partidului Social Democrat și aliaților săi să introducă pe ordinea de zi proiectul de lege privind amnistia și grațierea și să îl respingă.
”Cerem PSD și aliaților să introducă pe ordinea de zi și să să respingă proiectul de lege privind amnistia și grațierea. Ne opunem măsurilor promovate de PSD pentru a-i scăpa de corupți în fața legii”, a afirmat Predoiu.
”Avem de-a face cu un scenariu de decredibilizare a justiției, scenariu prin care să se pregătească aministierea oamenilor politici condamnați sau care vor fi condamnați”, a precizat el.
Totodată, Predoiu a anunțat că PDL a luat act de cererea lui Călin Popescu Tăriceanu privind demisia președintelui Traian Băsescu.
Tăriceanu ”nu are nicio poziție morală. Credem că Tăriceanu trebuie să își dea o demisie de onoare scrisă pe un bilețel roz. Demisia președintelui României echivalează cu instalarea lui Ponta la conducerea statului. Nu va fi altceva decât o ancoră pentru oameni precum Duicu, Mazăre și cei care îi sprijină să fie în funcția de prim-ministru”, a mai spus democrat-liberalul.