Tribunalul București: Mircea Băsescu a fost arestat pentru a nu influența probele

Tribunalul București: Mircea Băsescu a fost arestat pentru a nu influența probele
Foto: agentia.org

Judecătorii de la Tribunalul București au făcut publică motivarea arestării preventive a lui Mircea Băsescu, relatează B1 TV.

Astfel, Mircea Băsescu a fost arestat pentru a nu influența probele. Totodată acesta este cercetat pentru două infracțiuni de trafic de influență. Judecătorii mai susțin că înregistrările sunt legale și pot fi folosite ca probe.

Totodată, magistrații de la Tribunalul București afirmă că Mircea Băsescu a încercat să păcălească anchetatorii.

Mircea Băsescu, fratele mai mic al președintelui Traian Băsescu, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea judecătorului de drepturi și libertăți a Tribunalului București, care a considerat că probele prezentate de DNA sunt suficiente pentru a-l pune pe acesta după gratii.

Acesta este acuzat că a luat 250.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, un interlop din Dragomirești, pentru a interveni pe lângă Traian Băsescu și a obține o soluție favorabilă în dosarul în care acesta era judecat pentru tentativă de omor.

Familia lui Bercea i-a cerut banii înapoi lui Mircea Băsescu, în momentul în care Bercea Mondial a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar acesta le-a organizat un flagrant spunând că este șantajat. Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial a depus la DNA o serie de înregistrări din care rezultă că Mircea Băsescu a luat banii.

Procurorii anticorupţie l-au reținut pe fratele președintelui, joi, pentru trafic de influență, iar vineri, Tribunalul București i-a dat mandat de arestare preventivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)