Bacău: Patru copii, răniţi într-un accident, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Bacău: Patru copii, răniţi într-un accident, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat

Patru copii cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, din comuna băcăuană Dofteana, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau, condusă de o tânără de 29 de ani, s-a răsturnat pe drumul naţional DN 12A, Oneşti – Miercurea Ciuc, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul s-a petrecut în dreptul localităţii Dofteana, în timp ce autoturismul condus de femeia de 29 de ani, care făcea manevra de viraj la stânga, a fost lovit în lateral de o altă maşină, care intrase în depăşire.În urma impactului dintre cele două maşini, autoturismul condus de tânără s-a răsturnat pe şosea.

„Cei patru copii cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, pasageri în autoturismul răsturnat, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Municipal Oneşti pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării celor doi conducători auto, s-a constatat că aceştia nu consumaseră băuturi alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:26 - Panourilor fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI
17:32 - Radu Burnete (Concordia): Investitorii se tem de „o terapie de şoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat” în 2025