Activităţile băncii bulgare KTB au fost suspendate, în urma unui scandal în jurul viceguvernatorului băncii centrale, Ţvetan Gounev.
Totodată, instituţia a solicitat şi a fost plasată sub supravegherea specială a Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB), relatează Novinite.
KTB a trimis o scrisoare BNB în care i-a solicitat ajutorul, din cauza epuizării lichidităţilor şi sistării tuturor plăţilor şi operaţiunilor bancare.
În aceste condiţii, BNB a revocat drepturile acţionarilor KTB şi a numit un consiliu de supraveghere care va avea atribuţii extinse de conducere a instituţiei de credit.
Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB), Ţvetan Gounev, a fost pus miercuri sub acuzare pentru abuz în serviciu.
BNB a confirmat că au fost lansate procedurile judiciare preliminare împotriva lui Gounev, care conduce şi Departamentul de Supraveghere Bancară, iar acesta a intrat în concediu până la finalizarea procedurilor judiciare.
Autorităţile nu au furnizat nicio informaţie detaliată, dar surse au declarat că viceguvernatorul nu a supravegheat băncile care au acordat credite neperformante.
Angajatul a arătat că guvernatorul BNB Ivan Iskrov şi viceguvernatorul Gounev sunt responsabili de „malpraxis” şi sunt dependenţi de „o anumită bancă”.