Victor Ponta, despre presupusa sesizarea DNA în cazul său: Mă voi prezenta la instituțiile statului

Victor Ponta, despre presupusa sesizarea DNA în cazul său: Mă voi prezenta la instituțiile statului

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, vizavi de presupusa sesizarea DNA în cazul său și al lui Dan Șova privind o serie de sponsorizări ilegale, că, dacă va fi chemat, se va prezenta la instituțiile statului pentru a oferi clarificări, conform Mediafax.

Înteleg că este vorba de o informaţie pe surse, care nu a fost confirmată oficial, pe care nu doresc să o comentez. Am auzit chiar că domnul Blejnar ar fi infirmat, ulterior, că ar fi vorba despre persoană mea. Personal, nu am primit nici o informare cu privire la acest caz. Dacă, în perioadă următoare, voi fi chemat la instituţiile statului, cu siguranţă mă voi prezenţa pentru a-mi spune punctul de vedere. În rest, chiar nu este nimic de comentat”, a declarat Ponta.

Social democratul a menționat că nu este implicat în niciun fel în acest caz.

Direcția Generală Anticorupție (DNA) ar fi fost sesizată de către ANAF, instituție ce a efectuat mai multe verificări la complexele energetice Rovinari și Turceni, unde a descoperit prejudicii de 67 de milioane de lei.

Informația conform căreia sesizarea DNA îi implică pe Victor Ponta și Dan Șova a fost difuzată de mai multe televiziune, însă a fost infirmată, marți, de șeful ANAF, Sorin Blejnar.

Domnul Ponta nu are nicio legătură cu acest subiect. Noi nu facem vendete politice. Eu nu încerc sa-l asociez pe domnul Ponta cu aşa-zisul scandal de la Turceni şi Rovinari. Această sesizare nu îl vizează pe domnul Ponta„, a precizat Blejnar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`