Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă

Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă
Foto: gandul.info

Proiectul de lege privind amnistia și grațierea rămâne în dezbatere publică cel puțin până la toamnă.

Solicitarea PNL de a fi introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei pentru respingere a fost respins.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a declarat, marţi, că grupul parlamentar al PNL a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a plenului Camerei a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, care se află la Comisia juridică.

„Grupul parlamentar al PNL a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de lege care se găseşte la comisia juridică privind amnistia şi graţierea şi s-a cerut acest lucru pentru a se respinge şi aşa mai departe. S-a considerat şi de grupul PDL că este un proiect mort”, a explicat Mircovici, pentru Mediafax.

El a spus că în Biroul Permanent al Camerei s-a discutat şi a rămas ca decizie ceea ce se stabilise deja de plenul Camerei, în urmă cu câteva luni, şi anume ca, în baza unui calendar stabilit de Comisia juridică, să aibă loc o largă dezbatere publică.

„Comisia Juridică a hotărât un lucru corect în opinia Biroului Permanent, adică s-a adresat cu acest proiect şi a solicitat propuneri de la instituţiile statului din domeniul justiţiei şi o parte din răspunsuri au veni, dar marea majoritate a răspunsurilor nu a venit, deci urmează să vină şi s-a propus de către vicepreşedintele Hrebenciuc, care a condus lucrările Biroului permanent al Camerei, ca inclusiv pe perioada vacanţei parlamenatre să aibă loc astfel de dezbateri în colegii, să aibă loc dezbateri publice în continuare, pentru că atâta timp cât este vorba de un drept pe care-l are Camera Deputaţilor de a vota o lege amnistiei şi graţierii în mod evident acest lucru se poate produce sau nu se poate produce”, a explicat Niculae Mircovici.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`