Primarul Sectorului 1 din București, Andrei Chiliman, se va înscrie, luni, în PDL, urmând să aibă funcția de prim-vicepreședinte, au precizat surse democrat-liberale pentru Mediafax.
Potrivit surselor citate, PDL va semna luni, după şedinţa BPN al partidului, un protocol cu Iniţiativa România Liberală. Din IRL mai fac parte și Vlad Moisescu și Diana Tușa.
Andrei Chiliman a fost exclus din PNL în mai 2013, după ce edilul a activat timp de 24 de ani în PNL, motivul sancţiunii fiind săvârşirea unor „abateri grave de la disciplina partidului”.
Excluderea lui Andrei Chiliman din PNL a venit după un an de conflict deschis între el și Crin Antonescu. De altfel, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu și Diana Tușa lansaseră în aprilie 2013 Inițiativa România Liberală.