Victor Ponta și Dan Șova, în vizorul DNA pentru primire de sponsorizări ilegale

Victor Ponta și Dan Șova, în vizorul DNA pentru primire de sponsorizări ilegale

Inspectorii ANAF au decis sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, în legătură cu președintele PSD, Victor Ponta, care ar fi primit sponsorizări ilegale pe „suveica” termocentralelor de la Rovinari și Turceni.

Potrivit ANAF, sesizarea vizează contracte de consultanță juridică în valoare de 7 milioane de lei, încheiate între firma de avocatură a lui Dan Șova,, „Șova și asociații”, cu compexele energetice Rovinari și Turceni.

Inspectorii fiscali au sesizat procurorii anticorupție și în ceea ce-l privește pe senatorul social-democrat Dan Șova.

Vezi AICI declaraţiile şefului ANAF, Sorin Blejnar, despre acest caz

Luna trecută, Victor Ponta a fost chemat la ANAF pentru a explica suma de 180.000 de lei primită de la Cabinetul de avocatură „Şova şi asociaţii”.

„Dacă cineva ține neaparat să mă duc la DNA, mă voi duce. Dacă actuala putere crede că poate să ne miște din tot ceea ce am decis noi – de a face bine României – prin asemenea lucruri,se înșeală. Ne vom prezenta la DNA. Eu, cel puțin, mă voi prezenta dacă voi fi chemat – pentru că nu am convingerea în acest moment că sesizarea este făcută în legatură cu mine si cu dl Victor Ponta, este posibil sa fie făcută în legatura cu directorii, nu cu noi – dar dacă este făcută în legătură cu noi, mă voi prezenta, mă voi duce, voi da toate explicațiile care mi se vor cere si veți vedea că lucrurile se vor lămuri fără nici un fel de problemă”, a spus Șova la Realitatea TV.

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, marţi, că decizia ANAF de a sesiza DNA în legătură cu contractele pe care fosta sa firmă le-a derulat la Rovinari şi Turceni este una pur politică.

„Este o decizie politică, prin care domnul Blejnar (Sorin Blejnar, preşedintele ANAF – n.r.) încearcă să acopere marile probleme pe care le are. Tot ceea ce spune ANAF este o făcătură. Dar dacă vor să se folosească de instituţiile statului pentru răfuieli politice, este treaba lor”, a declarat senatorul PSD pentru Mediafax.                      

Pe 20 iunie 2011, două cotidiene centrale relatau că în urma unui control efectuat de ANAF la complexurile Turceni şi Rovinari ar fi reieşit faptul că firma de avocatură condusă de senatorul Dan Şova, firmă din care a făcut parte şi liderul PSD, ca “senior partner” a încasat illegal 4,4 milioane de lei. În raportul făcut de ANAF se concluzionează că mai mult din jumătate din banii încasaţi de firmă au fost plătiţi necuvenit în baza unor contracte întocmite defectuos.

Pe 21 iunie, la întâlnirea de la Cotroceni, unde şeful statului s-a consultat cu liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea teritorială a României, Traian Băsescu i-a spus lui Victor Ponta că l-ar putea întreba despre banii de la Rovinari.

Ca răspuns la declaraţiile preşedintelui, Ponta a replicat “mă bucur că ANAF e atât de receptiv la ce spune preşedintele (…) Dacă eram receptiv la regionalizare azi nu mai eram chemat la ANAF”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`