Diaconescu anunță că va trimite o scrisoare către FMI în care va acuza ”o mică înțelegere” cu Guvernul privind conținutul discuțiilor purtate

Diaconescu anunță că va trimite o scrisoare către FMI în care va acuza ”o mică înțelegere” cu Guvernul privind conținutul discuțiilor purtate

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a anunțat, sâmbătă, că va trimite o scrisoare către FMI în care va acuza ”o mică înțelegere” cu Guvernul român, transmite Mediafax.

Acesta susține că societatea românească are dreptul să cunoască subiectul discuțiilor purtate de reprezentanții FMI cu cei ai Guvernului.

”Eu le-aş cere acestor instituţii să nu fie părtaşe cu Guvernul în susţinerea unei minciuni. (…) Voi face o scrisoare board-ului de la Washington, prin care aş dori ca aceste instituţii internaţionale să ne informeze, pentru că noi plătim împrumutul şi dobânzile, care sunt măsurile anticipate pe care generic le-a anunţat şefa misiunii de la Bucureşti, privind susţinerea reducerii taxei pe muncă”, a anunţat Diaconescu.

El a ţinut să precizeze că a fost parte la această negociere şi, când s-a încheiat acordul cu FMI, nu a existat vreo intenţie sau prevedere în document prin care , ”funcţie de anumite momente politice, aceste instituţii financiare se plasează de partea unui partid politic sau altul”.

”A existat o înţelegere, împreună cu aceste instituţii, pe de o parte în legătură cu standarde şi criterii pe care România trebuie să le aplice în situaţii de criză economică majoră, iar pe de altă parte, de responsabilităţile pe care partea română, guvernamentală, bancară, etc. şi le asumă mai ales atunci când este vorba de deficite şi cheltuieli excesive”, a declarat Cristian Diaconescu.

Acesta a conchis, spunând că niciun oficial nu a informat despre situația arieratelor, sugerând că pare a fi vorba de ”o mică înțelegere, oarecum stranie”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)