Grecia: Persoanele cu venituri scăzute vor primi de la Guvern vouchere pentru achiziția de PC-uri și internet

Grecia: Persoanele cu venituri scăzute vor primi de la Guvern vouchere pentru achiziția de PC-uri și internet
Foto: ekathimerini.com

Guvernul elen intenționează să înceapă un proiect de acordare de vouchere în valoare de 500 euro persoanelor cu venituri scăzute pentru achiziția de PC-uri, abonament la internet și lecții de utilizare a tehnologiei IT&C, relatează Kathimerini.

Potrivit cotidianului, inițiativa Solidaritatea Digitală a Ministerului Infrastructurii reprezintă o încercare de a utiliza resursele financiare din programul Convergenţa Digitală, finanţat de UE, înainte ca acestea să fie pierdute.

Guvernul a anunțat că  vor avea dreptul să primească vouchere de 500 de euro cetăţenii eleni care din cauza veniturilor scăzute au fost eligibili pentru un ajutor social din surplusul bugetar înregistrat pentru anul 2013.

Beneficiarii ajutorului social de 500 de euro trebuie să cheltuiască 250 de euro pentru achiziţia unui PC, 150 de euro pentru a acoperi cheltuielile cu un abonament la internet pe durata a 12 luni, iar restul de 100 de euro pentru un pachet de şase lecţii privind utilizarea ultimelor tehnologii IT&C.

Ministerul Infrastructurii și managerii programului Convergenţa Digitală sunt de părere că Grecia nu va reuşi să cheltuiască 80-100 de milioane de euro din fondurile alocate de UE pentru Convergenţa Digitală până la sfârșitul lui 2015. Pentru ca banii să nu fie pierduți, ministerul va începe distribuția voucherelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`