ENEL a umflat factura. ANRE a descoperit şi în loc de sancţiuni s-a lăsat cu mica înţelegere. Este schema prin care au fost păgubiţi consumatorii cu aproximativ 2,5 milioane de euro, în 2012, deoarece au fost nevoiţi să suporte o taxare dublă a certificatelor verzi. Potrivit rechizitoriului DNA, vicepreşedintele ANRE ştia de neregulile de la ENEL. Drept sancţiune, compania ar fi trebuit să fie obligată de ANRE să-şi reducă tarifele cu 6 procente.
Relaţiile avantajoase dintre Claudiu Dumbrăveanu şi Florin Gugu au început în momentul în care Autoritatea de Reglementare a descoperit că Enel ar fi umflat factura la curent printr-o dublă taxare a certificatelor verzi.
Datoria ANRE era de a da o sancţiune de reducere a tarifelor cu 6 procente după ce descoperise ilegalitatea. În schimb, vicepreşedintele ANRE şi reprezentantul ENEL au bătut palma şi toată lumea a ieşit bine mai puţin consumatorii, care au plătit o factură aproape dublă în 2012.
Concret, ANRE a obligat ENEL să reducă tarifele cu doar 1,3%. Doar prin această mişcare, în conturile Enel ajungeau nu mai puţin de 2,5 milioane de euro. În schimb, ENEL trebuia să acorde anumite contracte substanțiale unei firme cu care vicepreședintele ANRE avea legătură: două contracte de 407.199,10 lei către firma SC ELECTROALFA INTERNATIONAL.
Specialiştii spun că nici măcar aplicarea unor amenzi nu mai poate îndrepta acum tunul din 2012.
Potrivit ziarului Botoșăneanul, Grupul -Electroalfa-, care a obţinut contractele cu ENEL, este controlat de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, care potrivit Top Forbes este cel mai avut botoșănean, cu o avere estimată la 22 milioane de euro.
Compania însăşi nu-i este străină premierului Victor Ponta.
În urmă cu peste 2 săptămâni, acesta a mers în vizită în Botoşani, ocazie cu care i-a urat lui Ciubotaru un profit cât mai mare.
În urma schimbului încheiat între actorii acestei inginerii, furnizorul de energie s-ar fi ales dintr-odată cu 2.5 milioane de euro, arată procurorii.
De asemenea, din cauza diferenţelor dintre tariful aplicat, de 1,3% şi cel care ar fi trebuit aplicat, de 6%, ENEL făcea lunar economii de 1.175.000 de euro.
Iar relaţiile avantajoase nu s-au oprit aici. Dumbrăveanu a devenit „omul din interior” pentru directorul ENEL pe care îl ţinea la curent cu toate detaliile despre controalele ce urmau să aibă loc.
Ironic, într-o şedinţă de Guvern de curând, premierul anunţa că au scăzut facturile la energie.
Vicepreşedintele ANRE, un director ENEL şi un asociat Electroalfa, cei 3 reţinuţi în cazul facturilor umflate, urmează să fie duşi vineri la mandat.