Guvernul a transmis un comunicat în care arată că sprijină propunerea CE pentru înfiinţarea Parchetului European. Instituția ar avea rolul de a urmări penal şi de a trimite în judecată, în instanţele din statele membre, persoanele care comit nereguli cu bugetul UE.
Comunicatul a fost transmis miercuri dimineaţă, după o întâlnire avută, marţi, de premierul Victor Ponta cu Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
„Premierul Victor Ponta a avut ieri, 3 iunie 2014, o întrevedere cu Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) aflat la București pentru a participa la un seminar dedicat măsurilor de combatere a fraudei şi corupției la nivelul fondurilor structurale şi de investiții europene. Printre temele abordate la reuniune, domnul Kessler a menționat si propunerea Comisiei Europene pentru instituirea Parchetului European, propunere pentru care Guvernul României şi-a exprimat tot sprijinul”, se afirmă în comunicat.
Comisia Europeană a propus, la 17 iulie 2013, instituirea unui Parchet European care să efectueze cercetări şi urmăriri penale, dar să aibă şi competenţa de a trimite în judecată, în instanţele din statele membre, persoanele învinuite de infracţiuni ce afectează bugetul UE.
În luna martie a acestui an, europarlamentarii au aprobat propunerea de Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European, însă președintele Camerei Deputaţilor din România, Valeriu Zgonea, a transmis un aviz negativ, pe motiv că încalcă principiul subsidiarităţii.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a transmis „avizul motivat” în 28 octombrie 2013, ultima zi în care se mai puteau trimite opiniile parlamentelor naţionale cu privire la înfiinţarea Parchetului European.