Un TIR a fost lovit de un tren în Arad: Șoferul a murit în drum spre spital

Un TIR a fost lovit de un tren în Arad: Șoferul a murit în drum spre spital

Un tren de persoane care circulă pe relaţia Arad – Oradea a lovit un tir, la o trecere de cale ferată.

Șoferul de 58 de ani a murit în drum spre spital, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc în zona localităţii arădene Nădab, la intersecţia căii ferate Arad – Oradea cu un drum judeţean.

Șoferul unui tir care transporta mase plastice nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, iar locomotiva unui tren de persoane al companiei feroviare Regiotrans a lovit cabina automarfarului.

În urma impactului, şoferul tirului a fost rănit grav, fiind preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean Arad.

Bărbatul a murit, însă, în ambulanţă, în drum spre spital.

Niciun pasager din tren nu a suferit răni, iar garnitura este oprită la locul accidentului pentru cercetări.

Traficul feroviar va rămâne blocat pe această linie până în jurul orei 10.00, după estimările poliţiştilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`