Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate (VIDEO)

Ungureanu: Metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pe un program, discutate (VIDEO)

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că discuţiile dintre PDL şi PNL reprezintă „un pas pe care cele două partide mari îl fac pentru a merge mai departe împreună”, iar deocamdată FC este în discuţii cu ambele partide pentru colaborare.

„E un pas pe care cele două partide mari îl fac pentru a merge mai departe împreună. Este acelaşi principiu pe care-l susţine şi Forţa Civică. Mai departe, metodele prin care vom putea strânge toate partidele de dreapta pentru a susţine un unic program pentru România vor fi discutate la nivel politic”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat dacă Forţa Civică va fuziona cu PDL şi PNL, Mihai Răzvan Ungureanu a evitat să dea un răspuns.

„Deocamdată suntem în discuţii cu ambele partide pentru colaborare”, a arătat Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, au declarat, miercuri, că în ceea ce priveşte Forţa Civică sau PMP, aceste formaţiuni se pot alătura pe parcurs proiectului noului partid PNL-PDL, fiecare partid având dreptul la fuziuni prin absorbţie.

Ungureanu: Discutăm metodele de a strânge toate partidele de dreapta

Urmăriți B1TV.ro și pe
`